© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Sărbătorile Sfintei Cruci[2014-03-23]A treia Duminică a Postului Mare este închinată Sfintei Cruci, astfel în 23 martie 2014, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Sfintei Cruci. În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informaţii referitoare la sărbătorile închinate Sfintei Cruci.Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie (Numită în popor şi Cîrstov (de la vechiul slav Krestovu deni — Ziua Crucii) sau Cristovul viilor, pentru că atunci începe culesul viilor (vezi Adamescu-Candrea, Dicţ. enciclopedic ilustrat «Cartea Romanească», p. 287) pe care, precum am văzut, unii o numără între praznicele împărăteşti. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: — Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 (După Cronica alexandrină, aceasta s-ar fi întâmplat în anul 320, dar Sozomen (Ist. bis. II, 1) plasează faptul după Sinodul I ecumenic; iar după Egeria (Peregrinatio..., cap, XLVIII) aflarea ar fi avut loc în-ziua de 13 sept., ziua în care s-a făcut, la 335, sfinţirea bisericii Sfântului Mormânt) — Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o, cu mare cinste, în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor la 14 septembrie 630. După mărturia unei cronici anonime, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ar fi luat fiinţă în anul 335; în acel an, în ziua de 13 septembrie, a avut loc sfinţirea celebrei basilici construite de împăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului Domnului; iar a doua zi, fiind adunaţi acolo cu acel prilej mulţi episcopi şi credincioşi, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat, pentru prima dată, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca să-l vadă şi să-l cinstească toţi cei de faţă. De atunci a rămas definitiv ziua de 14 septembrie ca sărbătoare a «înălţării» sau «Arătării» Sfintei Cruci. Cu timpul, sărbătoarea principală de la 13 septembrie, adică aniversarea anuală a sfinţirii bisericii lui Constantin, care prilejuise înălţarea solemnă a Sfintei Cruci, a rămas în umbră şi, deşi a fost celebrată prin slujba zilei, care figurează încă în Mineiul ortodox pe septembrie (la ziua de 13), ea a rămas ca o simplă înainte-prăznuire a sărbătorii Înălţării Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adăugat şi amintirea aflării Sfintei Cruci, care se sărbătorea până atunci la date diferite: la unii în Vinerea Patimilor, la alţii în Lunea Paştilor. Cu toate că pelerina apuseană Egeria afirmă că aflarea Crucii a avut loc în aceeaşi zi în care s-a sfinţit biserica Sfântului Mormânt, adică la 13 septembrie, se pare că, la început, Aflarea Sfintei Cruci şi înălţarea Sfintei Cruci au fost sărbători separate şi serbate la date diferite, aşa cum, de altfel, le găsim încă până astăzi la unele popoare creştine. Astfel, pe când Înălţarea Sfintei Cruci se sărbătoreşte pretutindeni (inclusiv la catolici), la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sărbătorită în Biserica apuseană la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, sărbătoare care asociază cultul Crucii cu Festivităţile pascale, fiind la origine aniversarea anuală a sfinţirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidită de Sfânta Elena în amintirea Crucii salvatoare, care se arătase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfânt al Crucii descoperite de ea, care se păstrează până acum. La abisinieni şi în Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbează la 4 mai, iar la copţi şi la arabi la 6 martie. Ca o reminiscenţă a vechii sărbători a Aflării Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privită în calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Păresimi, numită a Sfintei Cruci. Fiind sărbătoare de origine palestiniană, la început, Înălţarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitată la Ierusalim, unde, precum am văzut, se păstra lemnul Crucii Răstignirii, de la descoperirea lui până la 634 (635), când a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemnă, prin care se cinstea odinioară Sfânta Cruce în Cetatea Sfântă, s-a păstrat de altfel acolo până astăzi în rânduiala slujbei din ziua de 14 septembrie (în ajun se face slujba arhierească a Privegherii cu Litie în biserica Învierii. A doua zi, după Liturghie, proiestosul slujbei poartă Sfânta Cruce, mergând în procesiune la locul aflării Sfintei Cruci, în timp ce corul cântă «Cruce însemnînd Moisi...» după ce se face acolo rugăciune, episcopul Taborului merge cu pompă la Golgota, unde se face înălţarea solemnă a Sfintei Cruci şi apolis. Apoi se suie toţi la Patriarhie, unde se face rugăciune (Polihroniu) pentru patriarh (vezi rev. Nea Sion Ierusalim, nr. din august-bctombrie 1961, p. 234). Cu timpul, sărbătoarea s-a întins şi în părţile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o nouă strălucire şi dezvoltare, mai ales din sec. VII, de când Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634—635) (Sărbătoarea propriu-zisă de la 14 septembrie era precedată la Constantinopol de patru zile pregătitoare, în care avea loc închinarea Crucii în ziua de 14 septembrie se făcea înălţarea solemnă, ca odinioară la Ierusalim. Sărbătorirea se prelungea apoi până Duminica viitoare (DACL, III, 3139) , generalizându-se treptat, până prin sec. VI, în toată Biserica de Răsărit: în calendarul roman, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687—701), care era antiohian de origine, iar în Biserica Armeană, Înălţarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci sărbători mai mari şi are dată variabilă, fiind sărbătorită în Duminica cea mai apropiată de 14 septembrie (între 11— 17 sept). Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile şi moartea Mântuitorului. c) A doua sărbătoare importantă a Sfintei Cruci este Duminica a treia din Postul Paştilor, numită Duminica Crucii, cu dată variabilă, instituită la Constantinopol în sec. VIII. Caracteristica slujbei din aceste două sărbători principale ale Sfintei Cruci este ritualul scoaterii solemne şi venerării sau închinării Sfintei Cruci, care are loc între Utrenie şi Liturghie. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii (arătării sau înălţării) solemne şi a venerării generale a Sfintei Cruci, care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi şi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor din cultul bizantin, dar a pierdut din importanţa şi strălucirea de odinioară, fiind eclipsată de ritualul posterior al Prohodului; în schimb şi-a păstrat amploarea şi importanţa din vechime la sirieni, la copţii egipteni şi la armeni. În calendarul ortodox mai avem încă două sărbători, mai puţin importante, ale Sfintei Cruci (fără serbare), şi anume: 1. Ziua de 1 august, care coincide cu începutul postului Sântă-Măriei şi se numeşte Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, în amintirea liberării minunate a grecilor din robia saracinilor, pe timpul împăratului Manuel Comnenul (sec. XII), cu ajutorul Sfintei Cruci. La Constantinopol se serba prin procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci. In unele biserici (ruseşti) se face sfinţirea apei mici. 2. Altă sărbătoare (fără ţinere) a Sfintei Cruci este la 7 mai, când prăznuim pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer în timpul împăratului Constantie (fapt petrecut probabil la 351 şi relatat într-o scrisoare a Sfântului Chirii al Ierusalimului către împăratul Constantie). Slujba zilei aminteşte acest eveniment, slăvind Sfânta Cruce (vezi Mineiul pe mai, ziua 7). 3. In cadrul Octoihului, avem, de asemenea, două zile pe săptămână consacrate cinstirii speciale şi permanente a Sfintei Cruci. În serviciul divin zilnic al Bisericii Ortodoxe, şi anume miercurea şi vinerea. În aceste zile, cântările Octoihului de la toate glasurile, care se combină cu cele ale sfinţilor din Minei, cinstesc Patimile Domnului şi Crucea Răstignirii, instrumentul pătimirii Lui şi altarul pe care Iisus S-a adus pe Sine jertfă pentru mântuirea lumii. (Informaţii preluate din Liturgica Genereală a Pr. Prof. Dr. Ene Branişte) Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2026-10-14 09:56:37
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
